Apă de octombrie

Era o dimineață de-octombrie,
prima în care ploua.
M-am trezit fericit, aveam să văd cum îți stă
cu picuri pe nas!
În drum spre autobuz, aveam să-ți țin umbrela când îți legi șiretul,
și pentru că nu mă pot concentra la două lucruri în același timp -
la decolteu și la mânerul umbrelei -
tu te vei fi ridicat cu șuvițe de păr ude
și picuri pe nas...
eu aveam să scap umbrela și să-ți spun
că ești cea mai frumoasă femeie plouată vreodată.

Iar tu,iubită recentă, te-ai trezit cu fața la valiză
și la geamul pe care curgea prima apă de octombrie
și te-ai gândit că locul de la peretele meu s-a-nvechit,
că nu mai e bun de dormit.
Că pe valiza ta se pune praf și nu-ți place să-l ștergi tu,
trebuie ștearsă de vânt.